Te vreau ca iederă să primejduieşti cerurileDe nuferi si de nopţi
Precum palmele sângerânde în grădinile indiene
Iar la rădăcinile ciresului să te gândeşti
La iarbă şi la flori de paie.
Te vreau ca anotimpurile să primejduieşti
Un nimb de sfânt sau un copac
De cerul de mai sus de cer
Unde se cern frânturi de Dumnezeu sărac.
Te vreau ca un cuvânt primejduind o idee
Ca un salcâm nebun impresurând aripile
Unui necuvânt eliberându-şi viata dintr-o privire ,
Dintr-o scânteie mai presus de sunt.
te infioara versurile acestea..excelenta, madalin!
RăspundețiȘtergereun adevarat artist!
RăspundețiȘtergereNu pot decat sa va multumesc!
RăspundețiȘtergerePoemul l-am scris pe vremea studentiei si mi-a parut indeajuns de profund pentru a trece timpurile si pentru a-l publica acum.
"Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, îndeplinindu-ţi-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet..."
RăspundețiȘtergereCât adevăr!
RăspundețiȘtergere