Nu-mi trăi această viață dacă nu ți-o împrumut! Eu las cutii de tablă pe masa din bucătărie, primăverile zac toate acolo lichefiate și pot umple tăcut îmbinările drepte cu miros de pământ frământat.
Deseori te instig să trăiești în irisul cireșului până când secunda de labrador speriat îți smulge fractalii imobili. Dealurile istovite de iarnă te așteaptă, ierburile cresc timid, cum trec prin pânza fără de culoare firele de păr groase și albe de bunicilor adormiți într-un somn fără de veghe.
Iată, mai mult, tot mai mult, drojdia substantivelor trântește sertarele din lemn de nuc.
Tu poți să dormi în picioare, în litera O a cuvintelor OM sau OMIDĂ și cineva să aducă uleiuri în care s-au înecat fluturii înserării din Madagascar.
Ce plăcerea pudică să-ți apeși tâmpla concavă pe mitocondrii elastice iar iedera să pervertească tâșnirea spiralată din bonsai!
Te-ai liniști visând prin bărbia nerasă, prin câmpii lapone și printre roci de granit, să curgă jeleuri verzi mustind de viață până la pubisul Edenului, arcuit pe spinarea unui curcubeu.
Te-ai liniști visând prin bărbia nerasă, prin câmpii lapone și printre roci de granit, să curgă jeleuri verzi mustind de viață până la pubisul Edenului, arcuit pe spinarea unui curcubeu.
