marți, 5 aprilie 2011

Dan Puric - Lecția de filozofie

Sunt câtiva ani de când urmăresc prestația domnului Dan Puric. Îl consider un sir al culturii românești, un vector proteic și o sursă autentică de naționalism sănătos. Fie că este vorba de pantonimă sau de discurs, maestrul Dan Puric captivează, fascinează și rupe sublim auditoriul din contextul grijilor zilei, din marasmul de cancan ieftin, reușind să dezvolte savuros imaginea unei lumi mai bune, o lume de lângă noi. 
Nu este un filozof în accepțiunea clasică, menit să schițeze și să explice lumi posibile. Este un filozof al prezentului național, al ortodoxismului prin revelație, al simțului istoric, al umorului de calitate, al toleranței neînchipuite și un promotor al unei ere în care vom înțelege lipsa de rost al goanei oarbe și isterice din dorința de a copia modele occidentale false.  
Cursul dumnealui, din anul 2008, de la Facultatea de Filozofie din București este printre puținele bucurii care nu se uzează și la care mă întorc spre a mă impregna cu speranță și un motiv de a reconsidera, înspre limite superioare, valorile morale umane.


















14 comentarii:

  1. Omul e incredibil. Argumenteaza tot ceea ce expune si desfiinteaza fiecare conraargument. Desi nu sunt de acord cu tot ceea ce spune, trebuie sa recunosc, are un stil inteligent de a te pune pe ganduri.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am timp sa ma uit acum la tot, dar cu siguranta am sa-mi fac timp zilele astea. Imi place ce-am auzit până acum!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Nicoleta - Da, blandetea si umorul cu care abordeaza inteligent temele de discutie este un mix total convingator.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ecosofie - Multumesc pentru trecere si pentru semn. Este cu siguranta un castig sa vezi acest curs.

    RăspundețiȘtergere
  5. atunci Madaline ce sa zic, o sa-l ai cadou cu copy/paste, pe anteriorul lui "oh dear" adica :)
    of, of, of , oamenii astia :)

    RăspundețiȘtergere
  6. este :),
    bun asha si mai vb
    si de altele dc e :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @lelynx - Nu poti sa susti valoarea unei natiuni si in acelasi timp sa dovedesti ce frumoase sunt alte culturi. Dan Puric alege sa vorbeasca despre Romania si cred ca o face izbutit.

    RăspundețiȘtergere
  8. hmm, nu cred ca e totushi imposibil sa scotzi in valoare frumusetea unei flori, vorbind si despre alte flori si scotzandu-le si lor in valoare frumusetzea prin asta :)

    revenind acum la discursul lui Dan Puric,
    da pot sa spun ca este reusit in mare parte si nu numai,
    pot sa spun ca este chiar foarte lucid in anumite privinte,
    partea frumoasa e ca omul pune si pasiune in ceea ce zice, pasiune autentica ,
    nu mimata stil populist, neocomunist de care am mai vazut pe la altzii
    el mi se pare autentic si bine ancorat in ceea ce spune ;

    partea mai putin fericita e ca uneori risca sa cada in inatvertentze
    spre exemplu ce m-a deranjat pe mine a fost analogia sa-i zicem de tip negativ cu situatzia populatzie de culoare din Statele Unite , prin clip-ul 14 de care-tzi vorbeam el spunea ca la noi nu fi existat asha ceva ,
    e , ba da
    hmm se stie foarte bine ca pe la noi sclavii, robii au fost tziganii, robi pe moshiile boierilor, ale manastirilor chiar
    (acum imi vine in minte un roman fain de Panait Istrati – Domnitza din Snagov , e pe acolo cate ceva despre practica respectiva)
    Ma rog acum, ca unii tzigani au ramans in shatra, libeei si nu au fost inrobitzi, hmm asta e alta chestiune .
    oricum inatvertentza ramane.
    si da in aceasta privintza putem spune ca avem ceva in comun cu Statele Unite
    Mda asta ar fi fost o obiectie, pe care ash fi vrut sa o dezvolt si cred ca o sa o fac , da un pic mai serios, la o postare adica.
    Revenind acum la Dan Puric , ma da omul chiar are cate ceva de spus si la un mod foarte fain , insa hmm genul de excluziuni de violentze ascunse sa le spunem tind sa :
    1. mearga contra firii lui , probabil pe care eu o vad foarte blanda
    2. e posibil ca pe termen lung sa-I invalideze discursul si sa lase posibilitatea unora de a-l transforma in vehicul pentru genul de populism, de natzionalism de care itzi de carte itzi aminteam mai sus “
    hmm oricum ceea ce spune cred ca merita analizat un pic mai bine decat am facut-o eu aici si dupa o vizionare atenta din partea mea :)
    hmm o sa incercam :)

    RăspundețiȘtergere
  9. "hmm, nu cred ca e totushi imposibil sa scotzi in valoare frumusetea unei flori, vorbind si despre alte flori si scotzandu-le si lor in valoare frumusetzea prin asta :)"
    si aici o completare e chiar de dorit asta pentru ca valorile natzionale ( trecand la alt nivel si cele individuale) se valorizeaza impreuna cu celelalte valori :).
    pana la urma am putea spune ca valorile individuale si cele natzionale se valorizeaza pana la urma in universal :)
    mda , o ipoteza sa-i zicem :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Hmmda, sa rectific o judecata pripita :
    populism interbelic reloaded , reluat sa-i zicem ,[ deshi intentzia si reushita in anumite privintze e o revalorizare , o valorizare personala sa-i zicem, mda – ad.]
    cam pe acolo s-ar invarti suspiciunea mea[] in ceea ce-l priveste ,
    in asta ar putea sa alunece probabil si de acolo, hmm de ce nu ,
    ar putea fi preluat si de neo-comunisti, hmm ca astia fura tot ,
    imi zicea un prieten ca: “ ma comunistii astia , sa nu ai incredere in ei , ca nu au onoare “:),
    hmm , cica mai sunt si neo-altceva pe zona pe la noi
    dar sunt doar niste copii, hmm mai speciali asha , parerea mea , pe aia autentici i-au preluat comunistii demult :)))


    Si inca ceva legat un pic de ce am spus mai devreme cu impartashirea anumitor tipuri de hmm probleme  ,
    acum ar fi vorba de ceva analogii cu Marea Britanie sa zicem,
    in ceea ce priveste , hmm structurarea pe provincii istorice ,
    o anume eterogenitate culturala la un anumit nivel ,
    o rivalitate ascunsa sau explicita intre oameni din locuri , provincii diferite
    prin ce ne deosebim insa si totodata ce-mi place mie personal foarte mult la britzi e ca sunt buni conservatori in anumite chestiuni, alea care tzin de memorie culturala,
    hmm, ar fi cate ceva de invatzat si pentru noi de la dumnealor pe zona asta ,
    si poate nu numai
    mda, hai ca o sa incerc sa mai uit atent la toate clipurile si vorbim 
    multzam fain :)
    asha se zice pe la acolo ? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. la clip 13
    hmm e diferentza intre
    http://en.wikipedia.org/wiki/Draco
    si
    http://en.wikipedia.org/wiki/Diabolus
    si hmm fiecare are rolul si valoarea lui in lume
    nu ?:)
    hmm, ok nu te mai chinui pt azi,
    o sa ma chinui in schimb eu singur un pic, dc e ok asha :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Comparatia dintre flori si o intrega cultura nationala este putin exagerata, pentru ca elementele de distinctie sunt infinit mai insemnate si mai numeroase cand vorbim despre entitatea unui spirit national.
    In rest totul poate fi interpretat foarte vast, suntem pe taramul filozofiei, sa nu uitam asta.

    RăspundețiȘtergere
  13. da Madaline , dar vezi tu ca suntem ,
    traim adica si pe lumea asta si pe taramul filosofiei daca vrei,
    eu unul nu le vad scindate :)
    si da interpretarile sunt vaste desigur :)

    mda uite totushi pe cineva cu o carte care vorbeste despre limitele interpretarii :)
    am dat si eu peste ea la un mom dat,
    e chiar interesanta :)

    http://en.wikipedia.org/wiki/Umberto_Eco#Non-fiction_books
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Umberto_Eco
    asta ar fi depre om
    iar cartea e:
    "Limitele interpretarii"-Umberto Eco
    si mai are omul din cate vezi shi pe alte zone, de aceea am shi dat link-uri :)

    [si pe la noi mi se pare ca sunt oameni care au cate ceva de spus pe domeniul respectiv, la semiotica/ semiologie dc vrei :) mai refer,
    uite doar doi
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Co%C8%99eriu
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Solomon_Marcus
    si cred eu ca mai sunt :)]


    :) hmm, acum nu stiu cat de reushita e metafora, comparatzia, cultura natzionala - floare
    dar se stie ca nu prea se pot face comparatii , metafore "perfecte " :)
    oricum, hmm cred io ca fiecare cultura natzionala sa-i zicem, e faina in specificitatea ei,
    iar cautarea specificitatzii si punerea ei in valoare
    hmm se poate face
    fara a macelari, sufoca, parazita alte flori,
    dimpotriva ash spune :)
    desigur, nu sunt atat de "flower power" :)
    incat sa nu recunosc ca exista o doza de tensiune, concurenta, de competitivitatea in relatzia dintre mai multe culturi ,
    dar tensiunea aceasta, eu cel putin o vad benefica pentru ambele :)/
    toate participantele la dialog :),
    nu distructiva,
    pentru ca genul acesta de actiune - distrugerea , este si ea reciproca , intr-un fel sau altul.
    un gen de tensiune in echilibru daca vrei,
    daca nu in armonie :)

    si mda, o sa fac o trimitere la textul cuiva, care mi se pare mie ca trateaza unele chestiuni , sa le zicem ,
    hmm, mult mai bine decat ash putea sa o fac eu, spre exemplu :)

    Mircea Eliade - [ROLUL SIMBOLULUI SI AL FOLCLORULUI IN CUNOASTEREA FILOSOFICA]
    eu l-am gasit in "Antologie de filosofie romaneasca" volumul 5, aparuta la BPT ,
    aici spune ca textul a fost selectat din
    "Insula lui Euthanasius" :)

    sper sa pice bine :)
    si vorbim pentru ca,
    revenind la subiectul postarii tale
    tot nu am reushit sa ascult si sa pritocesc bine ce zice omul asta
    Dan Puric adica, :)
    revin daca mai am ceva de spus sau
    hmm, daca e prea lung si ramificat
    construiesc o postare de raspuns
    shi dau un semn pe aici
    vorbim :)

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.