sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Visători versus realişti




Există în orice societate cel putin două tipuri distincte de oameni – cei care se nasc cu un comportament prins în realitate, în concret şi care iau viaţa ca o adaptare continuă şi sunt oameni care nativ, au câte puţin din reverie şi din ideal în tot ceea ce fac iar viaţa lor se întamplă ca şi o cursă de adaptare la mersul pe contrasens.

Pe lângă aceste tipare oarecum opuse, există multe mixuri şi proporţii, însă nu aceasta este esenţial. Întotdeaună am crezut că există o lege a compensaţiei între oamenii fragili dar cu o viaţa interioară fascinantă şi oamenii puternici însă lipsiţi de valenţa arborescentă a unui ideal interior.

Nu este corect să suprimăm încrederea în oamenii visători, fiindca ei stau la baza evoluţiilor şi a rostirii celor mai profunde adevăruri. Însă puterea lor s-ar opri la o simplă fictiune mentală dacă nu ar exista revoluţii puse în scenă de cei care traiesc în prezentul continuu şi care înţeleg forţa vitală şi nevoia ciclică de cutremure pozitive, culturale şi ştiiţifice.

Este esenţial să distingem viaţa precum o fotografie făcută noaptea, cu un timp de expunere exagerat deasupra unei metropole aglomerate. Vom distinge dăre de lumină în diverse culori, dungi lungi ocolid colţuri reci de beton, semafoare de o culoare incertă, siluete umane prelungite fantomatic şi trecând imaterial prin fiinţa altor oameni, prin fluviile altor speranţe şi lumini, care se termină în ramuri desfrunzite în scantei.

Este esenţial să toleram existenţele cu care ne intersectăm, să înţelegem altfelitatea, acel ceva ce bănuim a fi unic şi care se dovedeşte întotdeauna a fi. Este înţelept să ne recunoaştem culoarea umbrei noastre şi să ne pierdem în matca de pigment din care ne avem izvorul alături de cei care pot sa vadă, sa iubească şi să învâluie în fragmente de timp drumul nostru, clipa de strălucire.

Un comentariu:

  1. Din punctul meu de vedere, abordarea este tandra si poetica. Este nevoie de un compromis intre cele doua entitati, si acesta are menirea de innnaripa atat rationalul cat si visatorul caci nu pot exista una fara cealalta. Ratiunea este impinsa de curiozitate care la randul ei este motivata de un ideal. Atunci cand visatorul ramane doar visator se pierde. Atunci cand isi canalizeaza energiile sale, devine un creator, atat sub semnul visarii cat si a rationalului. Marile opere literare, tehnice toate acestea s-au nascut din impletirea visarii si a rationalului, in diverse procente

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.