Pân' la Tău e cale grea

În binecuvântata zi de luni ,13 iunie, alias a doua zi de Rusalii, în stadiul de homo liberus, aveam mai multe opțiuni. Și anume să dorm până la amiază deși niciodată nu reușesc pe deplin, să dorm până la ora 9 și apoi să mă uit la Seinfeld, să vizitez LA-ul și implicit familia sau să mă grătăresc până spre seară în neaoșa tradiție mioritică, atentatoare la digestie.

Ca să fiu parol pentru sănătatea fizică și mentală, am șters cu pixul roșu variantele de mai sus și am dat curs îndemnului motivațional exprimat și de prietenul meu de peste ocean, Obama - Yes, we can! De ce aveam nevoie de încurajare? Pentru că urma să fac ceva în premieră mondială pentru mine, în caz concret un traseu Alba Iulia-Barajul de la Tău-Bistra. Da, pe bicicletă.

Într-un post anterior am spus de beneficiile sportului și ale ciclismului în general și nu are rost să revin. Pot spune că plecarea din Alba Iulia a fost la ora 11 iar pe la ora 15 am ajuns la destinație, urmând itinerariul Alba Iulia - Sebeș - Petrești - Sugag - Barajul de la Tău-Bistra, cu un total de aproximativ 130 de kilometri. Nu am mai încercat niciodată distanțe peste 100 de kilometri și acest drum a fost cu adevarat greu. Nu doar din cauza distanței cât a dificultății pe ultimii 20 de km, până la sosire. Este o diferența de nivel considerabilă, care solicită un efort susținut și îți seacă puterile, dacă nu ai un antrenament prealabil serios.

Oricum, peisajele de pe Valea Frumoasei sunt minunate, aerul curat, zona slab circulată iar satele pitorești. Drumul este foarte bun cu excepția unor porțiuni unde se execută lucrări de întreținere și asfaltare. Pe traseul prezentat se găsesc mai multe izvoare, deci hidratarea nu este o problemă iar câteva popasuri de respiro sunt indicate, mai ales pentru recuperare și abordarea ultimei părți din traseu. 

Coborârea a fost o plăcere, în unele zone rulând constant cu 40-50 km/h, uneori chiar peste 50 km/h. La sosirea acasă, pe la ora 19.30, îmi simțeam picioarele ca și cum aș fi urcat de cel puțin 20 de ori până la ultimul etaj al turnului Burj Khalifa, din Dubai. Așa că mi-am zis că traseele mai mici și dese sunt cheia lungilor drumeții. 


P.S. Mulțumesc celor doi prieteni, Ovidiu și Adrian, cu care am dovedit Valea Frumoasei,  pentru ajutorul dat la vremuri grele, când lanțul tensionat de la bicicleta mea a sărit din zona pinioanelor și a trebuit readus în lumea lui :)

Pedalați oameni buni!

Au trecut mai bine de doi ani de când nu am mai pedalat serios și constant. Am o cursieră veche Bianchi, destul de profi, cumpărată pe bani puțini, cu care am călătorit, înainte să uit de ea, prin împrejurimile municipiului Alba Iulia. 

Vineri, la propunerea vechilor mei prieteni, am ales să parcurgem un traseu de dificultate medie. Adică pe ruta Alba Iulia - Sebeș - Petrești - Răchita - Strungari - Pianu de Sus - Pianu de Jos - Pianu de Sus - Vințu de Jos - Alba Iulia. Lucrul ăsta a fost foarte fain! Deși am avut de străbătut mai bine de 65 de km, peisajele întâlnite au fost superbe. După ce am ieșit din Petrești, unde traficul auto se rarefiază masiv, ne-au întâmpinat văi și dealuri înverzite, o bucurie pentru omul uitat între betoanele orașului.

Traseul a avut mai multe opriri și în total a durat vreo 5 ore.  Mișcarea pe două roți este extrem de benefică, pentru trup, pentru minte, pentru starea de spirit în general. Este greșit să credem că statul în weekenduri la grătare grease sau lenevitul în zona unui ștrand arhipopulat este o opțiune generală pentru anotimpul cald.

Pozele sper să fie relevante. Da, purtătorul tricoului albastru sunt eu :)

 

O interpretare a libertății prin sport

Înainte de anii '90 trăiam visul american și cel vest european doar la nivel de imaginație. Pe Eurosport mai ales, tineretul saliva la gândul că poate vom avea și noi cândva sporturi felurite sau chiar extreme, pe care să le practicam ca o celebrare a conceptului de libertate. 

La mai bine de 20 de ani de la Revoluția din 1989, lumea ca și odinioară, stă baricadată în casă, nu ies decât puțini la un jogging de oxigenare și maxim la un meci de fotbal pe teren redus. Pistele pentru biciclete sunt amenajate pe distanțe penibile iar pe role întâlnești câțiva școlari și liceeni. Mulți se laudă (!?) că au avut norocul să se nască cu un metabolism matusalemic și proprietar al unei imunități colosale iar grăsimea evidentă este un colac de salvare în cazul unei zile care nu poate cuprinde vizite repetate la fast food. Totuși unde este celebrarea sportului, unde este în România sentimentul pe care îl provoacă clipul de mai jos?

Snowboarding în Japonia

Deși pare un loc atipic sporturilor de iarnă, Japonia ascunde peisaje superbe. Adăugând puțină inițiativă, multă nebunie și necesarul timp liber se poate isca un sir de câteva zile memorabile.

Wingsuit, clip nou

Cu puțin noroc am găsit un nou clip despre un sport de nișă, care îmi pare pe cât de periculos pe atât de divin și plin de adrenalină. Fără trucaje, fără centuri de siguranță, fără unghiuri de filmare false, clipul relevă o serie de atribute unice ale speciei umane.

Modelul rusesc de bungee jumping

Șase tineri au ancorat de o cladire o funie care nu stiu cât de elastică este și au convins o fătucă să încerce experimentul. Cred ca este o doză excesivă de adrenalină și un motiv să îti dorești apoi o bătrânețe liniștită, cu mult pufarin și câștiguri repetate din vânzarea de goblenuri.

7 inimi şi un wingsuit

Ce fac băieţii când vor să curgă râuri-râuri de adrenalină se numeşte Wingsuit. Varianta emo se desfăşoară cu picaj după ce te impiedici de pragul de la avion iar ulterior se formează hore, floricele şi înlănţuiri pe cer.

Însă ce se vede în clip este varianta hard, o cădere liberă pe lângă versanţii muntelui spre spaima vulturilor pleşuvi care şi aşa nu ar fi interpretat corect eventuale desene cu creta pe asfalt.