luni, 8 octombrie 2012

Orange este infernul

Parcurgând etapele deșteptării în mijlocul crizei economice, o voce echilibrată din forul interior mi-a dictat să renunț la abonamentul Orange și să trec pe prepay. Era prea cu minute puține în rețea, fără adaosuri de mesaje și fără ieșire inclusă la oceanul web. Era prea ca la țară și plăteam o dijmă nesatisfăcătoare.
Știam că va fi superplăcut să mă fac înțeles în fața operatorilor Orange și am început prin a depune o cerere scrisă în care (cel mai important) am bifat că doresc să mă transform greucenian într-un anonim și liber client prepay. Domnița, cu pantaloni office și cămașă albă personalizată corporatist de la Shop, a întins câteva năvoade gen poezie de proslăvire a omului barosan, posesor de abonament. Am dat urgent skip-skip-skip pentru a nu mă mai simți jignit. La plecare mi s-a spus ca voi fi contactat de un angajat de la call center, altfel ei erau prea mici și amărâți ca să mute colosul SIM de pe abonament în zona prepay. Aveau nevoie de macarale, camioane, de muncitori vânjoși și mai ales de vreo 10 zile lucrătoare.
Am așteptat în termenul de pregeneză prepay iar o altă domnișoară m-a sunat după o vreme  sa confirm cererea. Ca să fiu identificat deontologic a fost nevoie să pronunț nume, prenume, adresă, CNP, serie de CI, conținutul solicitării, motivele pentru care dezertez, lista ultimelor magazine cu fursecuri vizitate, numele colegilor din generală și gândurile mele de viitor apropo de Internet. Am răspuns docil anchetei. Despre acest blog nu am pomenit nimic. În fine, trecuseră deja cel puțin un sfert de oră și mi se repeta obsesiv că o să primesc o ofertă mai bună pentru abonament. Nu am înghițit momeala și am tras de discuție către mal pentru că barba îmi crescuse ca lui Robinson, de când vâsleam în contracurent. Reprezentanta sexului insistent și obligat vroia să fiu abonat și mă amenința că voi pierde numărul. Știam poanta asta, am mai evoluat în calificări și strategia lor nu avea gelatina suficient de consistentă. Am rugat să bifeze că doresc să rămân stăpân pe număr pentru că suntem prieteni de vreo 10 ani cu sistemul, din vremea beepurilor peticite. Ba că nu se poate, ba că asta este ultima politică de la Milano - au fost argumentele care m-au făcut să pun punct discuției nu înainte să amintesc că ar fi corect ca Orange să își dea silința ca prefacerea abonamentului în prepay să aibă loc.
Totuși nu a fost așa. M-am trezit weekend-ul trecut fără chef de masă, de jogging și mai ales...fără semnal la telefon. Superbitate! Am zis că este îndărătnic smartfonul și am mutat SIM-ul în alt aparat. Aceeași poveste. Am sunat evident de pe alt număr la prietenii mei amatori de oranjadă și după 27 de apeluri am aflat că am numărul închis. Dintr-o dată cei de la call center au devenit neajutorați și m-au trimis la Orange Shop să-mi rezolv problema. Acolo m-a întâmpinat o coadă ca la buncăre înainte de bombardamentul atomic. După ce mi-a sosit rândul și am expus istorioara mea fericită am fost servit la fileu cu altă stupiditate - numărul meu este și va fi în carantină câteva luni (avea vărsat de vânt) dar pot să îl însănătoșesc pe loc dacă îl dresez ca abonament, altfel este un număr ca orice alt banal număr. Vreau prepay, am zis! Nu și nu, ei. 
După completarea unei petiții, după amenințări cu OPC-ul și cu mult mai forțosul ANCOM, după un e-mail scris și trimis urgent de către consultanta de la Orange Shop către nazista de la call center, care s-a răzbunat pe mine, am primit un termen de 10 zile (iar!) în care problema se va remedia. Totuși după două zile, torționara mea de la call center, cu un alt ton, mai sfiit, mai morcovit și infinit mai politicos și-a cerut banalele scuze că nu m-a putut face plătitor constant și mi-a fost eliberat numărul.
Prin meandrele petiționare ori ești gușter opărit și demn de dispreț, ori o virezi către zone contondente pentru a te întâlni cu minima normalitate. Asta e țara!


6 comentarii:

  1. Uimit , placut surprins mai sunt.... ai talent de gazetar contemporan ...a fi irnoic e mare lucru si denota o cultura & inteligenta aparte ! Te salut si felicitari pt articol....Stoici

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Stoicescu multam pentru vizita si pentru aprecieri. Incerc sa iutesc ritmul in care scriu, fiindca mi-a rapit spatiul cotidian timpul pentru acest exercitiu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceeasi problema am intampinat-o si eu acum un aproape un an de zile. Amenintari, ton ridicat la telefon, ignorarea cererilor si asa mai departe. Le explicam ca plec din tara si ca efectiv nu mai am nevoie de abonamentul lor. In zadar... Cu greu m-am descotorisit de ei. Evident, si-au tinut promisiunea si mi-au anulat numarul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Un regret teribil ar trebui sa va incerce ca aveati doar 6 ani la revolutie. Ati fi fost un poet aplaudac desavarsit, un inchinator de ode perfect pentru seful utc-ului al Fabricii de chibrituri. Cat de frustrat sa fii sa tastezi asemenea ineptii. spor la inotat in oceanul web.

    RăspundețiȘtergere
  5. Punktomat - se vede ca suntem o categorie extinsa. Am multi prieteni care au trecut prin situatia mea si japca asta trebuie stiuta!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim de 18:30 - Este greu ca fiind un comunist de frunte sa intelegeti normalitatea unei societati. Chiar daca lucrati la Orange, existenta dvs. tot una teribil de trista ramane.
    Cat v-au dat ca sa ma jigniti? 100 de minute nationale:) ?

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.