Ador simplitatea eco

Mi-ar plăcea să îmi duc traiul într-o lume compusă din servicii axate pe ceea ce oferă în mod imediat natura. Să nu ne mai învârtim în jurul cozilor la carburanți, să nu mai avem grija f(r)acturilor de curent, să se elimine norii de smog de peste citadelele industrializate. 

În acest sens spun că vreau să am curent în bojdeuca mea pentru leptopiseț, bec economic, instant de apă caldă (care este balaurul devorator de kilowați) și pentru încărcătorul telefonului, fără să mai fie nevoie ca mulți mineri să își riște viețile pentru cărbunele tot mai rar din măruntaiele subsolului, fără ca mările să arate ca niște dalmațieni apocaliptici după eșuarea unor petroliere, fără furnale acoperind seninul cerului în formă de ciupercă atomică...

Însă sunt destule entități obscure pentru care imaginea unei case acoperite cu panouri fotovoltaice sau cu tuburi vidate, independentă din punct de vedere energetic, nu este decât un concept de nedorit. Altfel nu se poate explica de ce tot ce ține de un sistem de energie regenerabilă, complet funcțional, atinge prețuri nejustificat de mari, în contextul proclamării unei lupte purtate pe tot mapamondul împotriva încălzirii globale.

Dincolo de contribuțiile plătite pe diferite forme de energie, sume care se scurg pe conducte atent lustruite de băieți deștepți și oportuniști, sentimentul că aș putea trăi insular, departe de noxe și alimente infectate, îmi pare momentan un vis pe cât de seducător, pe atât de greu de consolidat și de transpus în realitate.
Cancerul exploatării nebune a resurselor subsolului se va înfiltra mai adânc și mai toxic, dorind parcă să atingă centrului Pământului. Totuși atunci când pânza țesută din miliarde și miliarde de lanțuri de carbon fosilizat se va destrăma, nu va mai exista decât calea vieții în echilibrul și prin măreția naturii.