Vedeto, ce-ți mai place să te sinucizi!

Te-ai născut din dragoste sau din greșală. Dumnezeul, Allah, Budha sau Mahomed au ales să nu aterizezi într-o familie de chinezi legați pentru totdeauna de plantația noroioasă de orez sau să faci parte dintr-o generație africană de copii care mor din cauza virusului HIV sau de inaniție.  Sorții nici măcar nu te-au abandonat în mijlocul unei familii de mineri din Petrila, unde destinul ar fi avut șanse mari să-ți fie rezumat la întuneric și mizerie contra supraviețuire. 

Pur și simplu te-ai născut într-o familie normală, cu sau fără pretenții burgheze, cu vacanțe vara la mare și iarna la munte, cu jucării de plastic sau de lemn, cu bunici îngăduitori și bonomi. Mai mult decât atât, mișcarea haotică a cromozomilor s-a oprit ca la păcănele asupra unor caracteristici rare - o voce cu tonalitate aparte, capacitate de efort sporită, dexteritate, imaginație, lipici la public. Sau ai avut un noroc chior de a fi lângă oamenii potriviți, la momentul ideal pentru a dospi și sintetiza plus-valoarea. Bestial!   

În altă etapă, părinții, tutorii, amicii sau rudele (bogate) ți-au deturnat aripa zburdalnică și deseori dezinteresată, spre a-ți pleca tâmpla sau deltoidul către harul pe care soarta l-a împachetat cu dedicație, în semn de cadou. A fost greu pentru toți cei care ți-au ridicat un soclu, de multe ori zilele și eforturile nu au contat pentru tine mai mult decât o pată de umbră. Nu doar cu propriile mâini ai deschis ușa luminoasă către o lume mai bună și mult mai iubitoare. Tehnica artistică s-a pliat fluxului luminos, intim, cu care legai expresia de emoții iar tot mai mulți oameni te adorau. Scenele se avântau cu repeziciunea clișeelor filmelor cu efect agfa, masele de fani inundau piețele publice, numele tău se transmitea contagios ca un delir spre degustarea generală. 

Ai câștigat mai mulți bani decât orice muncitor de rând, nu ai îndurat grija incertitudinii viitorului pas, ai dobândit case, mașini și ai călătorit cât într-o sută de vieți nefericite la un loc. Te-ai bucurat de dragoste necondiționată, totdeauna aflată la un zâmbet distanță, ca un măr în pârg, pe care îl culegi cu cel mai simplu gest. 

Toate ți-au fost date din abundență însă într-o zi harul sau dragostea publicului te-au părăsit. Luminile scenei s-au stins, peisajul s-a retras într-o textură incoloră și sinele a fost lipsit de tentacule, de orizont. Ai ajuns o meduză expulzată pe nisip. Ți-a fost întuneric, ți-a părut stranie armura rece cu care te-a îmbrăcat postura de viitor anonim. Nu te-ai gândit o clipă la oamenii care își trăiesc viețile normale, aici pe pământ ci egoismul tău a mai vrut un val după val de entuziasm și de recunoaștere, spre a domoli sevrajul apăsător. Orice soluție de bun simț a fost dată naibii și a fost așteptat un înger salvator, cu o remorcă imensă de admiratori, iubire și bani. Cum norocul nu a mai aruncat un zar favorabil, ultima scăpare a rămas sinuciderea. O exprimare injustă, mediocră, egoistă, ca un strigăt de genul - "Hei, uitați-vă odată și la mine, vedeți ce se întâmplă dacă uitați să-mi faceți viața un paradis? Nu vă mai suport nici pe voi, nici lumea în care existați. Plec și știu că voi lăsă în urmă traume, însă nu-mi pasă,  vreau întâi să opresc orice luptă și apoi să dispar cu orice preț, așa mă simt mai bine."
Prea multe foste vedete se sinucid și nu cred într-un mesaj anume, nici în motivația unui astfel de gest. Bolnavi de cancer în fază terminală, oameni afectați de maladii incurabile, victimele unor accidente crunte sau suferinzii ai unor handicapuri severe aleg să trăiască încă o clipă incertă, fără ca viața lor să fi avut vreodată însemnătate sau poleire. Este rușinos, în primul rând față de aceștia, să te oprești din alergat, să te oprești din a admira anotimpul dimprejur.