Când masele de oameni sunt fascinate de o tendință în a petrece timpul liber, când trendul există solid ca nuca de cocos, de foarte mulți ani, următorul gând este să te întrebi ce filozofie stă în spatele obiceiului. De exemplu statul la terasa.Cred că un fel de terasă a existat de când lumea antică. Mi-l imaginez pe Cezar stând la o bere Ursus, de import, cu prietenii bătrâni, generalii, sorbind din priviri înalte vestale preumbându-se cu sandale de piele italienești și rochii lungi albe, de in. Chiar și Gerula cred că avea o colină unde, între doi pruni bistrițeni, și-a instalat un hamac african, primit prin coletăria e-bay iar de acolo admira cum soldații săi erau fugăriți de albine în timp ce sustrăgeau mierea ca să producă îndulcitor eco pentru limonadă. Nu am cercetat dar cred că și la castelul Peleș familia regală, pe vremuri, își scotea năsucul fin, aristrocrat și zvelt în aerul cald, de după mijlocul primăverii iar pruncii lor se jucau printre mesele cocoșate cu fructe exotice, pe console Nintendo Wii. Plasma generoasă, semnată Grigorescu, era scanată de softul jocului iar părinții își scanau copiii ca să nu devină maniaci.
Trecând cu trotineta prin vremurile postdecembriste, terasa a rămas unealtă pentru scanning. În Germania de exemplu, cred că aproximativ 90% dintre doritorii de răcoritoare și cafele se adună pe la casele prietenilor comuni (în genul - lângă noi v-alăturați) , pentru a scuti plata excesiva a consumației.
În România nu este așa. Suntem spirit latin și trebuie sa vedem, să scrutăm zi de zi, dimineață de dimineață orizontul străzilor. Terasa românească este un mare scanner - lumea este evaluată după ținută, port regional, mers impresionisto-figurant și mai ales...ahhhh...după automobilul botos, priponit îndeaproape, precum calul lui Greuceanu după stingerea turbosufalantei cu foc de la nări. Toată lumea dă o notă pentru oricine care se încumetă să joace șotron în raza vizuală. Ferească Jesus de cei blamați la unison de către comeseni!
Și da, se mai poate întâmpla ca o gazelă jună, înveșmântată doar cu 100 de grade de material textil vaporos, să treacă în pas aerian și calin pe lângă mesele ocupate de bărbații rutinați. Acela este momentul de maxim zoom, când scannerul trece la voltaj de 360 și drăguța apariție este sorbită pentru eterna amintire diafană!
Terasa cu scanning nu poate fi desființată. Este ca un tabliod 3D, în care plătești triplu pentru un produs, că te joci de-a universul monden.
am pus capu-n pamant. vai ce rusine imi e, ne e, iti este ca ochim "vaporoasele" in trecere. dar n-ai nici cum sa nu te uiti!
RăspundețiȘtergereN-am so mai fac... pentru ce? Fac sange rau.. si pana la urma, dupa cum e vorba, oaia cand zice "beeeheee", pierde o gura de iarba. asa ca data viitoare, imi vad de berea mea....pana odata cand, ori ma las de bare, ori ma apuc de spirtuase.
Flavius, nu trebuie sa ignoram frumusetea feminina, ea exista ca sa emane bucurie si noi sa o vampirizam, in sensul ala bun :)
RăspundețiȘtergereUrata este tabloidizarea scenei terasei cu mici si cu caractere mici.
Eu când merg pe terase, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar, merg cu "treabă". În consecinţă, treaba cu scanningul merge la inceput, dar dupa primele 5-6 beri, deja încep să am probleme cu "focalizarea" :) :).
RăspundețiȘtergereNope, in Germania se poarta socializarea la greu la terase, cafenele, in renumitele Biergarten cu castani uriasi, la ei din contra, domiciliul e tabu, nu sunt invitati decat prietenii foarte apropiati. Se poarta si acolo scanning-ul, ce-i drept, mai discret :) nu atat de latin ca la noi..
RăspundețiȘtergere@paulyluca - Toti ne inventam o treaba ca sa ajungem la o terasa, eu nu ma extrag din multime.
RăspundețiȘtergere@drJohn - ideea postului a aparut dupa o discutie cu un prieten care a colindat Germania cateva luni, impresie la care am legat constatarea mea dupa un periplu de aproape doua saptamani in Germania si in Elvetia. M-am jucat de-a numitorul comun si ce a iesit are cel putin o doza de adevar.
RăspundețiȘtergere