vineri, 1 aprilie 2011

Să nu mai mori niciodată

Copil fiind să nu încetezi să te minunezi, să transformi jucăriile în forme de viață, să le împământenești prin gânduri vesele și să nu faci din alergarea zburdalnică prilej de rădăcini. Să cauți copacii cei mai înalți, să urci spre ceruri zmee roșii și să luminezi serile oranj, cu raze dulci din dovleci decupați. 
Să înfrângi vârstele cu dragoste sălbatică, neînțeleasă chemare străbună, să storci norii de viață în ploi de primăvară, să dăruiești spre a nu mai seca vreodată. În limpezi ape să înoți, uneori pe sub ghețuri și roci vulcanice, zăpezile să le strângi în văi aride spre veșnica lor topire în curcubee.
Să nu rămâi în stepele unde soarele nu răsare, să ridici zâmbetul peste casa ta ca o aureolă boreală și mâinile să le încălzești din atingeri învelite în emoții.
Să îți petreci restul vieții ca pe o sărbătoare a clipei nesfârșite, să uiți de tine în valsul siluetelor spectrale printre arbori tineri, peste văi de dor astâmpărat.   





3 comentarii:

  1. Minunat ai scris..sa stim sa fim cu adevarat copii..sa ne bucuram astfel de fiecare clipa traita..si sa nu uitam niciodata de copilul din noi. Cuvintele tale au inseninat ziua.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. @fly2sky - Multumesc! M-a influentat vremea de afara si eu am fost doar un simplu mesager.

    RăspundețiȘtergere
  3. bine-i sa fii lovit in plin de primavara! spor la trait cele scrise:)

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.