marți, 19 aprilie 2011

Mondenități mizere

Imaginea din dreapta nu este un colaj propriu, nu este o galaxie de pixeli albaștrii turbați sau rău intenționați și nici măcar un trucaj ordinar venit cu șareta pe valurile tulburi ale Dâmboviței. Este doar un banal print screen făcut în secțiunea de mondenități a site-ului Antenei 1, la cumpăna dintre zilele de 18 și 19 aprilie 2011.
Nu poposesc de obicei în zonele fierbinți ale nimicului împachetat în staniol glamour însă vederea periferică mi-a fost atrasă de o ciudățenie, apoi încă de una și tot așa întreaga coloana de titluri a fost o manifestare de penibil grotesc.
Să ne înțelegem:
1.  O fată care nu mai era băgată în seamă decât de familie și-a lins obraznic degetul după ce a plătit o armată de fotografi și a cumpărat un codru de tuia. După care a făcut hepatită și s-a logodit cu doctorul care o trata, care de fapt era un var prin alianța al mătușii unui nepot al bunicii sale din Elveția.
2. Că Gabriela Cristea a rămas fără obiectul muncii, se știe. Însă lumea trebuia să afle nu când ne va fi mai bine ci măsurile de austeritate luate în familia Cristea. Și anume vânzarea pe borcane de zacusca și legături de ceapă roșie a celor trei plasme din casă. Astfel sublima gazelă fiind nevoită să se privească în direct și în reluare pe tubul catodic al televizorului Sirius, unde, normal, bombeul de sticlă te face mai dolofan. 
3. Protagonista din Totul despre sex (aș spune Totul pentru Sex din pricina bordurii nazale) a fost pozată când poza. Incredibil că și-a depărtat picioarele, o femeie normală ar fi trăit măcar la plajă cu lanțurile lui Houdini strâns legate de glezne! 
4. Oana Turcu, pe lângă faptul că a rămas însărcinată cu creme, este prima femeie care și-a conceput copilul exclusiv în raionul de cosmetice. A realizat că bărbații nu se pricep la maioneză, riscă să o taie grobian și s-a axat pe un amant mai accesibil, plin de grăsimi și E-uri, pe nume Doina, Nivea sau Lăptișor de Matcă.
5. Fata celebra a familiei Moore a citit cărți psihologice pentru dedublare. În plus adoră ca Halloweenul să fie sărbătorit zi de zi în perimetrul băii unde are ocazia de a răsuci oglinda la colțuri. Dacă îți pare că vezi tocilara din clasele gimnaziale ajunsă brusc la vârsta de 50 de ani, să te gândești mai bine înainte să îi pui piedică pe scările rulante, poate fi Demi Moore!


3 comentarii:

  1. ;))) Intr-adevar, adevarate stiri mondene!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceste stiri, ca si multe altele, nu fac altceva decat sa ne abata atentia de la problemele cu adevarat importante ale vietii.
    In unele cazuri, chiar reusesc. :(

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.