Bruma roșie

Așteptară până târziu sosirea poștașului. Anul 1942 fusese unul greu pentru familia Lupașcu. Cei doi fii au fost absorbiți de vârtejul războiului, seceta a distrus lanurile de grâu aurii, cândva fără de sfârșit și care înconjurau comuna iar alimentele se procurau anevoios, după un grafic întocmit de către puținii bărbați în putere rămași să conducă primăria. Doar serile aduceau briza alinării prin sufletele bătrânilor când se momeau reciproc cu câte un codru de speranță. 

Aproape de căminul cultural, grupuri de bătrâni osteniți sau ologi se adunau dinspre venele atrofiate ale localității palide spre a contopi împreună, precum un păianjen sfânt, un ghem luminos de vise.

Era o zi de miercuri când părinții aflaseră că ambii fii fuseseră uciși într-un atac cu obuze asupra companiei lor. Rămăseseră puțini soldați din companie în viață, toți schilodiți, cu membre amputate sau cu vederea răpită de fulgerătoarele schije. Copiii lor aleseseră să compună avangarda formației de luptă dar un proiectil care trecu razant cu solul lovi un stejar trainic, după care a fost deviat în buza de sus a micului tranșeu și a explodat. Nu mai rămăsese nimic ce să amintească de existența pământeană a celor doi. În jurul scobiturii de pământ, precum o floarea-soarelui bizară, se așternu o brumă roșie.

Vestea, deși abia șoptită, le lovi timpanele cu forța unui iceberg. Pământul era de dorit să se deschidă și să le înghită trupurile trudite, costelive. Nu aveau forța să nege, să prefacă vestea într-un silogism mincinos, să părăsească cu mintea casa, curtea, strada, comuna și tot ce ține de rădăcinile dăruite de timp. Se așezară la masă și nu își vorbeau. Se priveau și deslușeau fire de sens tot mai puține iar firele deveneau casante, se rupeau în milionimi de particule fine, precum o compoziție de țesut și sânge. 

Ulițele satului, după lăsarea nopții, erau invadate de gâze felurite atrase de însemnele solare. Praful adus de vântul domol sclipea în bătaia luminii din odaie. Uneori, ca o apă tulbure, parfumul intens de crini, din ograda strâmtă, pătrundea în valuri și scufunda, printre ușile întredeschise, camerele pline de gânduri și ploi.