Viața mai presus de două roți

În solemnitatea andante a muzicii concepute divin de Mozart, adun bruma de concepte și idei legate de conducerea unei motociclete. Am nevoie de sunet că să îmi estompez oroarea gândului că oameni tineri mor cu zile. 

Datele sunt simple, scenariile de asemenea. Întâmplător ieri au murit doi copii, de 19 și 20 de ani, la câtiva kilometri de locul de unde tastez acum (detalii aici). Au fost loviți frontal de un autoturism și au decedat violent. Am fost online, urbea mică și dialogul au făcut să cunosc persoane apropiate celor decedați. Nu cred că este durere mai mare decât cea resimțită de părinți. Oricum ar fi fost copiii acestora, buni, răi, ascultători sau rebeli. Durerea sunt convins că surpă instinctul de vorbire. Și cel de murmur. În final și cel de plâns. Doar zidul resemnării se ridică robust și rece, aproape să închidă aripa orizontului.

Nu am condus niciodată o motocicletă de viteză. Însă cred că este ceva palpitant și oferă senzații cu totul speciale. Complet de acord. Însă pe lume sunt sute de alte bucurii la fel de interesante dar fără consecințe nefaste. M-am ferit de aceste vehicule pentru că șoselele, educația rutieră și eroarea umană te leagă automat de o șansă serioasă de a te răni grav sau chiar de a muri. Și cu cât calci mai adânc accelerația, direct proporțional cresc șansele de a fi ultima bucurie falsă pe care o trăiești.

Știu, există teoria absolut tâmpită, prin care oamenii care au chiulit de la cursurile de statistica elementara și care nu știu să facă adunări la nivel primar, afirmă că dacă este să mori, se poate produce în somn sau atunci când mergi pe bulevard, după ce un ghiveci de flori îți cade direct în creștet de la etajul IV. 

Când un accident izolat sau dintre o motocicleta în viteză și orice alt autovehicul se produce, zdrobitoarea majoritate a șanselor spune că moartea alege pe cei care circulă pe două roți. Explicația stă în masele foarte diferite ale celor două obiecte aflată în mișcare și în fragilitatea corpului uman expus la șocuri teribile.

Nici o senzație care se include în zona tenebroasă nu poate fi interesantă. Nici riscatul vieții zi de zi, nu este cool. Mulți afirmă că este nevoie de ghinion ca să se întâmple nenorocirea. Neșansa există de la început, poate doar dacă ai puterea să îți stăpânești bolidul și să nu întreci limita de siguranță a unui 80 km/h, ai putea spune că îți pasă de viață. 

Din păcate educația și teribilismul fac prea des din motocicletă  o extensie a puterii personale iar miza jocului, pentru potolirea unei frustrări, nu merită plătită. Viața este întotdeauna mai presus de două roți!