sâmbătă, 4 decembrie 2010

Vremea semănatului, vremea secerișului

Aproape de pământul care ne dă primul bob de grâu, în primii ani de viață, ajungem să înțelegem că locul pe care pășim este sursa vie a bucuriilor și a tristeților noastre. Mai târziu înțelegem că pământul în alchimia sa intimă, scăldat de ploi și de soare, mângâiat de vânturi și înghețat de ierni, rămâne același care, precum o imensă pasăre-mamă, îți deschide larg cât toate zările aripile spre a ne reprimi în neștiutul drum dinspre întuneric spre lumină.


8 comentarii:

  1. Pamantul este locul care ne suporta, care ne intelege, catre care ne aplecam sa-i povestim intimitatile, iar mai apoi , catre sfarsit, tot catre el ne indreptam, dar de data aceasta ne fura amintirile, ne rapeste sentimentele.
    Este inceputul si sfarsitul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sau cum imi place mie sa mentionez - mitul eternei reintoarceri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte buna mentiunea ta:)
    Frumos si adevarat scrie QED.
    Am inceput sa cunosc mai bine forta de intelegere a naturii,a pamantului si a ceea ce ne inconjoara cand am citit "Fructele pamantului" de Andre Gide.Atat de multa pasiune pana si in a admira o frunza.Pe o caldura toropitoare sa astepti ploaia ca si cum ar fi principalul motiv de a trai.Povestea autorul cum se descaltau si alergau printre stropii calduti de ploaie care hraneau pamantul.Insemna pentru ei aceasta experienta o reimprospatare totala.Calatorea foarte mult.Descrie in amanunt gustul fructelor din gradinile in care isi petrecea timpul.
    Cunoaste in pasiune roadele pamantului si puterea lui infinita de intelegere.
    Imi place mult articolul:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Alinutza - Da, QED scrie foarte bine si are concluzii istete, sper sa nu se supere ca o barfim :)
    M-ai captivat privitor la cartea recomandata, sper sa imi fac timp ca sa o includ intre lecturi. Multumesc inca o data prentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Septimia - Pamantul este intodeauna un "acasa" universal, un pantec atavic.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Mama Pamant" ne creste, ne hraneste...sursa pasilor nostri.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.