Fără sa vrem iarna este un îndemn la consolidare interioară, un drum pe care îl croim de la amintirile lucrurilor în miniatură către imboldurile pure ale copilăriei. Iarna o simt ca o contra emoție de curcubeu, mai mult un fascicol de lumină în nuanțe de alb și negru.
Iar imensitatea de alb ne face să privim lucrurile ca print-o imensă lupă inversă și totul pare ca în globurile cu zăpadă artificială, pe care cu gingășie le scuturam spre a provoca, pentru câteva clipe, un anotimp.
Vezi tu, fiecare are cate o viziune in ceea ce priveste acest anotimp alb. Pentru mine este vremea hibernarii, a gandirii lente. Culorile sunt, ori foarte stridente, ori terne. Iar lumina... este orbitoare.
RăspundețiȘtergere@QED - Fiind intr-o lume a lucrurilor mici, natural imi reamintesc jucariile de atunci si incarcatura gingasa a timpului.
RăspundețiȘtergere"privim lucrurile ca print-o imensă lupă inversă"
RăspundețiȘtergereIn fiecare iarna am acest sentiment.In fiecare anotimp daca este sa ma gandesc am o neintelegere: dorul.Faptul ca nu pot face nimic sa ii am pe toti cei dragi langa mine zi de zi.
Ciudate stari imi trezeste iarna.Astazi de exemplu pe drumul spre casa dintr-o data m-am simtit atat de singura.Imi parea totul pustiu si nimic nu mi-ar fi putut lua acel sentiment.Desi am langa mine oameni care-mi sunt cu adevarat aproape,atunci cand mi-e dor de o singura persoana totul e in zadar...
Cand am ajuns acasa am facut curatenie generala ca sa uit:))) si a functionat.Dar cum raman singura cum imi amintesc de dorul acela chinuitor:(
Ce drăguţ!!!!
RăspundețiȘtergere@Alinutza - eu in trecut cand aveam stari de solitudine sau de suparare pe care nu vroiam sa le las sa ma erodeze, obisnuiam sa ies in parc la o alergare, este teribil de eficienta.
RăspundețiȘtergereAcel dor pentru o singura persoana, cred ca este un dor filtrat prin iubire. Am dreptate?
@Lyda N - Multumesc si te mai astept!
RăspundețiȘtergereSigur ca ai dreptate.Intuiesti foarte bine anumite stari.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru sfat:)