Pentru prima dată în mod complex, am descoperit dualitatea lumină-umbră în Trilogia Valorilor (Lucian Blaga). Acest lucru m-a captivat încă la vârsta de 15 ani și am citit o bună parte din opera marelui filozof într-o bucurie aproape fetișă, pe marginea relevării unor mistere pe care le credeam, în naivitatea mea, pur personale.
Mai târziu, am trecut prin fenomenul comun creat de străpungerea unor idei de către operele unor înaintași. Din dorința de originalitate în scris am realizat că rămâne, într-o măsura considerabilă, o piruetă de evitare a șabloanelor literare și puțină cenușă de deznadejde. Toți cei care scriu, este imposibil să nu fi simțit un deja-vu. De altfel toată creația încolțește, se ridică și se eternizează în jocul de lumini și umbre provocat de ființe prezente, trecute sau chiar imaginare. Pentru mine rămâne un mare punct de referință, o monadă, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii .
Întorcându-mă la arta contemporană, la magia vizuală, constat că partea de mit, dualitatea lumină-umbră, face corp comun în creațiile vremurilor prezente iar înțelesul, mesajul operei, se desface dincolo percepția unor litere.
Din intelegeri ai un nume. Si te chemi fara sa stii, la randul tau: "Intelepciune"!
RăspundețiȘtergereOf, dar nu scriu aici ca sa fiu cineva, scriu pentru ca bucur o mana de persoane. Multumesc.
RăspundețiȘtergereExtraordinar clipul.
RăspundețiȘtergereFranturi de culoare se iveste din orice umbra, iar dupa colturi ne privesc vesnicii pictori ai vietii.
O dualitate intre lumina si umbra este o vesnicie imbracata in pulbere fina, o traire in note ample si joase. Un infinit...
...am voie sa te apreciez, da ??
RăspundețiȘtergereHai, fruntea sus, e o parere sincera a unui om oarecare si acel om sunt acum eu.
Ca ce e slefuit mi-e prieten, si ce-i intelepciune, ma cuprinde !