Nopţi neştiute

În jurul felinarului se agată cu dragoste noaptea,
acel chip de femeie cu sânii străbătuţi de ecouri.
şi este un fel de frunziş mort
peste pieptul zeului care iubeşte noaptea
şi, peste paşi lui care calcă venele silabelor-emoţii,
un copil de culoare încearcă să vindece tablouri abstracte
ţinând în mână anotimpuri de var.

Un cârd de verbe domoale s-au asezat pe ramuri,
un Adam întins cu mâna spre soare, Da Vinci;
peste tot aş vrea să curgă un fel de cântec din cuvinte ştiute
încat oamenii să se înece în euri.
Oricât aş privi această privelişte în devenire
izvoarele se urcă spre cer, peste statui se ridică timpul,
rădăcinile scot viaţa moţilor în fructele vremelniciei
şi nu pot,
nu vreau,
nu ştiu
încotro voi pune sânge şi piatră,
spectrul de ani
şi lumina care aduce întunericul peste gimpi, crini şi albatroşi.