Anii s-au ridicat
În trunchi viguros și în miresme moi.
Casele,
Cu neclintite ferestre,
Își povestesc istoria sepia
În sărutul prelung al amurgului.
Tu,
Bătrânule fotograf,
Suprapui primăvara, peste vară,
peste toamnă, peste iarnă -
Copii, nepoți, strănepoți
În aceeași emoție c-ai fost
Val
Și ecou dinspre țărm.
Deosebita transpunere !
RăspundețiȘtergereAm ales sa descriu estomparea amintirilor cand acestea sunt unicele puncte de reper.
RăspundețiȘtergereFotografia ca un efort de nedepartare... Fain și bine că te-am găsit cu poezie cu tot.
RăspundețiȘtergereP.S. - ai pe undeva un „aceiași” în loc de „aceeași”
@omulbun - Multumesc pentru trecere, pentru apreciere si pentru corectura. Cred ca singura scuza a mea este starea pe care o procura activitatea de creatie.
RăspundețiȘtergeree fara scuze. doar cine scrie are ocazia sa greseasca. Succes in toate!
RăspundețiȘtergereexceptionala poza!
RăspundețiȘtergereUn Moș Crăciun dispus să pixeleze lumea...
RăspundețiȘtergere