joi, 25 noiembrie 2010

Banchiză

începusem să fiu între stoluri
acel străin oranj
pe o banchiză etern albă, ca un os de copac
băltind în sange verde.
nu departe - ecoul de purpură.
buzele de vin aromeau un ziar necitit şi paşii de lut.
iar apoi un caine
acolo unde se terminau străzile
şi începeau mările
mă urma de fiecare dată
ca să sfarsesc totul, să sfasai nisipul de timp.


cu timpul nu am mai scris despre sentimente.
cu timpul am scris despre tamplă,
despre lespezi,
despre cum poti să te imbraci in iarnă
pentru varatice suflete şi sa uiţi un sloi de fosfor pe înălţimi.
pe înălţimi acolo şi aici alb -
risipă de semne.

3 comentarii:

  1. Doamne, cate culori...! Nu te ratacesti printre ele? Nu-ti pierzi echilibrul? Retorica... si-atat. Cu timpul nu s-a mai scris despre sentimente. S-a scris despre simtaminte. Si, poate, despre culori.
    Sa nu ma contrazici...

    RăspundețiȘtergere
  2. Aceasta a fost intentia - sa ma joc cu un sevalet liric, sa port cititorul intr-un curcubeu.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.