Profilaxia prostiei

Monstrozitatea hâdă, cu chip bubonic şi schelet găunos, PROSTIA e boala care se răspândeşte în mediile publice, precum un zvon de mărire a salariilor într-o inteprindere de stat. E deajuns să urci într-un autobuz (arhi)plin ca să-ţi mânjeşti auzul şi privirea cu pseudo(in)cultura unor tuciurii şi alte balcanisme negative acceptate bizar, ca o firească împământenire.

Cum o secure despică un trunchi în două bucăţi, Dumnezeul Mioriticilor a dat cu barda lăsând doar o aşchie de nebuni da' geniali şi restul (de lemn) rămânând doar persoane normale, pioase, nerefractare. Lemnul masiv a fost cariat încă din temelie de un vânt slab şi mai ales de câteva făpturi cu chip de om şi minte de javră (ocrotită prin lege) ce au înţeles că românului îi prieşte lucrul ieftin şi uşor de digerat, restul este fudulie de Sisif. Astfel s-a tras un şut în fund culturii înrădăcinate şi stropite cu sange încat s-a dus de-a valma în ograda vecinului turc, vecinului rus sau vecinului "indian"(uitat de istorie prin Carpaţi) îmbrăcând peste nudul rănit ţoala pestriţă , pe alocuri lăsând excepţional la vedere o brătară, un lanţ de vită, o proteză sau un bănuţ de aur.

Definitoriu , prostia e o stare second-hand de agregare a minţii când instinctul primar - foame, nevoie de sex sau nevoie de securitate - nu numai că primează dar este concepută ca un mod de viaţă bun pe care e musai să-l impui "handicapatiilor" care citesc o carte buna , care merg la un film , la un teatru, care cunosc istorie natională, care ascultă muzică de calitate şi care stiu ce vor de la ziua de mâine.
Cu ochii însmoliţi, cu auzul însângerat, cu paşii tociţi până la tibie, cu gura astupată de sârma ghimpată, intelectualii au învăţat să emane aceiaşi lumina de sub carapacea (de chitină) a unei insecte iritante de norodul mare şi deageaba.
"Capul plecat sabia nu-l taie" dar nici ochii lui nu vor privi vreodata spre înalt, spun eu, încercând un sentiment de singuratate şi trecând nepăsător pe lângă o staţie "contagioasă" de autobuz [...]