duminică, 21 octombrie 2012

Autopozarea feisbucciană

Este în regulă să ai profil Facebook. Este normal să îți completezi date din cosmogonia personală, care să fie vizibile prietenilor sau chiar musafirilor bântuitori voiți sau ajunși prin întâmplare în împărăția formularului virtual. 
Firesc înseamnă să ai câteva poze (sau mai multe) relevante, altfel pentru ce Zucherberg ți-ai construit profil de socializare? Nimeni nu vrea, nu are chef și nu agreează ideea de a vorbi cu un individ care, în loc de mutră umană, afișează la avatar un cangur mov, învelit în hârtie igienică sub formă de sarcofag. Cine are plăcerea de a socializa în modul mistic, o poate arde tibetan, lângă un cimitir din al doilea război mondial, înconjurat de lumânări negre și  dansând cu spirite pescuite prin spiritism. Este o metodă ieftină, invazivă și fără contract de Internet. 
Nu înțeleg totuși acele persoane care au în albumele virtuale câteva zeci sau chiar mai multe sute de poze făcute în singurătate. După trezirea greoaie de dimineață în pat, în baie, în stația de autobuz, la școală, la serviciu, în parc, la cafenea, la prânz și în alte 500 de situații se folosesc de telefonul mobil sau mai rar de aparatul foto să își imortalizeze chipul plictisit.
Analizele specialiștilor acestui site relevă faptul că de obicei ființele care se consideră bunăciuni, au înclinația asta de a-și face update după update vieții cotidiene triste și fără gust. Lumea nu este interesată să vadă pe cineva într-o atitudine monotonă, răspândită neinspirat în cadre diferite. Nimeni nu are respect pentru un Xulescu sau o Xuleasca, dacă aceștia nu au reușit să convingă pe nimeni să le facă o amărâtă de poză. Ai dori să împarți un pui la rotisor cu ei? Desigur că nu.
În consecință, dacă te crezi vreo frumusețe, încetează să te mai fotografiezi în oglinda de la toaletă sau de la șifonier. Transmiți că ți-e lene să te plimbi prin parc sau că nimeni nu te acceptă în cercul de prieteni. Dacă te autopozezi din încheietura mâinii, mai bine te combini pentru o partidă de tenis de câmp sau de masă și păstrezi simularea fericirii pentru întâlnirea cu rudele pe care le detești.





3 comentarii:

  1. Sunt momente de viata si poate nu are cine sa le imortalizeze, atunci o fac singuri. Aceasta "autopozare feisbucciana" poate ascunde singuratatea sufletelor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Wtf...Madalin are dreptate fratilor...ce poate fi mai trist decat sa te autopozezi din 10 in 10 minute,in ipostaze super-similare,cu acelasi "botic" , in aceeasi baie,in acelasi dormitor,in fata aceleiasi oglinzi, cu aceeasi mana ("dreapta" de obicei :))), si sa mai si uploadezi obsesiv pozele, sa vada toata lumea cum, chiar nu ai nimic de spus prin ele...fratilor,95% din fotografiile de genul asta nu transmit nimic... de fapt ba da,singuratate si o oarecare compasiune.Compasiune pentru voi,cei care va petreceti timpul pozandu-va singuri in loc sa va plimbati prin parc sau sa petreceti momente de calitate cu niste prieteni buni :) si intr-adevar,pana si "vedetele" noastre preaiubite au acest obicei "feisbuccian",iar generatia de tineri ce le idolatrizeaza la maxim...normal ca reactioneaza ca un xerox,din pacate.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.