Finalul "Adolescentului"

Cred că ultimele cărți citite, din zona beletristică, au avut un avânt final pitoresc, de a se sfârși în notă moralizatoare. Poate că marele Dostoievski, când și-a făurit geniala urzeală, a venit la masa de lucru cu un munte de istorie imaginată și cu un preaplin de mentalitate sănătoasă iar arhitectura epică nu a absorbit tot ce se putea rândui, ca învățăminte sănătoase. Fapt pentru care finalurile sale, precum unele răstimpuri de poză, de neclintire, cuprind o voce de bătrân care se dedă unor epistole formale sau neformale, cu rolul de îmblânzire a straturilor sociale (care s-ar presupune că au înclinații spre lectură).

Ducându-mi ideile citite în partea de prezent personal, recunosc eterna fricțiune, eternul război dintre generații, conflict pe care istoria l-a conservat de-a lungul secolelor. Elementul dominant se plasează central - lipsa unor corespondențe largi, a unor modele culturale, omogene în lumea matură, care să lege tineretul de aspirații demne de un viitor sănătos, cel putin din punct de vedere social.

"Dar această temere de anarhie izvorăşte poate de cele mai multe ori dintr‑o tendinţă spre ordine şi «armonie su­fletească» (după expresia du­mitale). În tinereţe omul e tot­deauna curat, dacă n‑ar fi decât pentru că e tânăr. S‑ar putea ca în aceste porniri nesăbuite din tinereţe să se mani­feste tocmai acea năzuinţă nestăvilită spre ordine şi căutarea înfrigurată a adevărului; şi atunci, cine e vinovat că unii tineri din ziua de azi au impresia că au găsit adevărul şi or­dinea visată în teorii atât de stupide şi de ridicole, încât e de neînţeles cum pot pune temei pe ele! Fiindcă veni vorba, trebuie să mai spun că şi pe vremuri, într‑un trecut destul de apropiat, doar cu o generaţie înainte, erau asemenea ti­neri frământaţi, dar nu aveau motive să inspire atâta com­pătimire ca cei de azi, fiindcă pe atunci ei isprăveau întot­deauna prin a se alătura fără rezerve păturii noastre de sus, cea mai cultă, contopindu‑se în cele din urmă cu ea.

Şi chiar dacă, la primii lor paşi, ei îşi dădeau seama, bună­oară, că sunt nişte cazuri excepţionale, că încalcă principiile morale până şi în viaţa lor familială, că nesocotesc tradiţia, călcând în picioare cele mai frumoase rânduieli desăvârşite în decursul veacurilor, era cu atât mai bine, fiindcă mai târziu se străduiau în mod conştient să‑şi însuşească aceste principii şi tradiţii, învăţând totodată să le preţuiască; în ziua de azi, situaţia acestor tineri s‑a schimbat, tocmai fiindcă pătura căreia ar trebui să i se alăture, e pe cale de dispariţie."