În partea dreaptă a caietului de aritmetică, timpul îngălbenise colțurile și le ridicase curios într-o jumătate abruptă de spirală. Câteva pixuri de plastic uitate în anatomia literei X se uneau prin hemoragia de pastă albastră, scursă discret prin-o crăpătură piezișă, astupată acum de un fel de chit azuriu.
Printre sutele de linii intersectate uniform, în unghiuri drepte, la intervale de cinci milimetri, se distingea silueta unei balerine în pârg de tinerețe. Schița, prin gratii sau prin piloni de încadrare, încerca să deformeze plasa timpului și spațiului, năvodul care îi sorbea ADN-ul mișcăriilor line, curgătoare. Chipul femeii, abia intuit din turnura oblică și înălțată cu mândrie, creiona emoției un fel zăpadă caldă pe acordurile lui Vivaldi sau o cădere în nostalgia vremurilor interbelice, când în odăile elegante și deseori pustiite un gramofon elibera în tonuri înalte, melodii franțuzești.
Scaunul din apropierea mesei era construit probabil dintr-o singură bucată de lemn iar spătarul ros de carii vorbea despre anii de demult când oase istovite își găseau tihna sau imboldul de a munci tot mai static spre apusul vieții.
Către ușa deschisă spre grădina cu meri sălbatici și cu vișini, dâre groase de var, sub formă de semicerc sau sferturi de cerc, însemnau podeaua murdară de stejar cu zodia pașilor diafani, cu aurora exercițiului dulce-amar, de linii frânte și de zbor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.