Dan Puric - Despre Iubire

Dacă respiri apăsat după o alergare, nu înseamnă că ai absorbit tot aerul de pe aleile străbătute. Dacă te urci în tăcerea înălțimilor, nu înseamnă că ai dobândit lumea și toate lucrurile animate sau inanimate care se desfășoară privirii. Dacă avântul de a călătorii se împlinește și vezi oameni și lumi felurite, nu înseamnă că ai cunoscut pe deplin esența existenței. La fel este și orice discuție despre iubire, care seamănă cu analiza unei picături de apă dintr-un ocean.

Totuși, șansa de a concentra vastitatea cuvântării despre iubire la nivel de discurs, este oferită insular, în mod sublim și convingător, de artiști precum domnul Dan Puric.  Această expunere înseamnă marcarea imediatului emoțional dar și coborârea spre vârful rădăcinilor unui sentiment incuantificabil dar esențial condiției umane. 

Prea mult mapamondul contemporan înfige steagul negru al scopului material sau al celui vanitos la câteva distanțe de viitoarea amprentă a pasului grăbit, prea mulți oameni bolnavi de singurătate se pierd la răscruce de sensuri. Și, în contrapartidă, dragostea a devenit și devine un promotor al potolirii imediate a dorințelor sexuale, a fadei realizări sociale, un cuvânt fără noimă, o formă căreia i s-a sustras fondul și rațiunea spirituală. 

Noianul de idei, pe care le plimb între tâmple despre un sentiment devenit aproape rușinos în cazul promovării sau al reperării personale, sunt prinse în câteva discursuri realizate în anii trecuți de către maestrul Dan Puric și Televiziunea Română, fapt lăudabil pentru rămășițele amprentei naționale.