Nu îmi place şi nu vreau să mă refer în mod explicit la viaţa politică. Însă vine o vreme când individul social este scos din vizuina sa, aproximativ comodă, de către boli, lupi sau cataclisme. Este îmbolnăvit sau intoxicat, muşcat sau hăcuit, îngropat sau ars de suprapunerea de lumi pe care în mod ipotetic şi cu mult idealism le-a creat visând la mai bine, la mai omeneşte. Semnul de mai rău este ca şi apa care creşte pe fondul marilor furtuni oceanice peste locuinţele lagunelor, cotropind totul în cale, la început încet şi sigur apoi fulgerător şi violent.
Într-o anumită ţară libertatea se poate fura miligramic, cu pipeta. Libertatea se scurge aparent insesizabil printre degetele votante şi orice strigăt de panică, care ar putea schimba direcţia maselor, este înăbuşit prin proiecţia pe un ecran media a unor subiecte colaterale şi linistitoare. Se schimbă o lege, se impune o condiţie în plus, se retrage o autorizaţie – fiecare tăiere a conceptului de libertate este o condamnare a ignoranţei individuale şi legitimizarea concentrării malefice a unei forţe supradimensionate, dincolo de voinţa initială a persoanei şi împotriva căreia orice opoziţie este sotită înfrângerii.
Ce ne rămâne de condamnat? Ignoranţa? Prostia? Poate lenea de a vedea și gândi dincolo de aparențe. Poate cel mai mult doar comoditatea, fiindcă dacă am renunța la a fi pentru o clipă comozi, am putea schimba împreună lumea în care trăim.
Inca idealist, observ. Lumea nu se va schimba decat daca se va vrea aceasta schimbare. Si nu de catre cei care sunt condusi ci de insusi conducatorii lor. Tot ceea ce s-a intamplat in lume in diferite perioade nu a fost vointa populara ci rasfrangerea ei asupra celor ce aveau puterea, ce puteau schimba ceva. Si doar daca ei considerau ca asa trebuia se lua o decizie in acest sens. Este ca si cand ai striga in directia de unde vine vantul. Nimic nu va face pe nimeni sa ia nicio hotarare, atat timp cat inca se mai poate stoarce ceva din ce exista.
RăspundețiȘtergereCe ne ramane de condamnat ?
RăspundețiȘtergereO anumita pasivitate.
Resemnarea si acceptarea implicita a unui drum trasat de altii.
Credinta primitiva conform careia Cel de Sus, se va milostivi si-si va apleca privirea asupra noastra ca neam.
Tendinta de a cauta tapi ispasitori, scapand astfel de rsponsabilitate.
Iritarea. Disponiblitatea redusa de a ne pasa de cei din jur. Exacerbarea egoismului.
Fascinatia pentru circ si aruncat cu pietre.
Piosenia in zilele cu aceea cruce rosie in calendar. In rest, liber la calcat in picioare principii, credinte, valori.
Coloana vertebrala uneori prea flexibila. Confuzia intre orizontalitate si verticalitate.
Interesul pentru capra vecinului, timp in care, a noastra e complet subnutrita si deshidratata.
Placerea bolnavicioasa de a bate apa in piua, fara a oferi solutii concrete. Este ceea ce, am cam facut si eu.
Probabil ca ar mai fi multe de condamnat. Chiar nu stiu cum o lista de acest gen , ar putea fi, din pacate, finalizata.
@QED - sunt, partial, un om care se orienteaza dupa cateva idealuri cand vine vorba de dezvoltare personala.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte nu sunt un visator care tanjeste la lucruri fara noima si fara sorti de izbanda pentru ca traiesc zi de zi in apropierea unei realitati mult mai pregnante si mai crude decat traieste un om obisnuit.
Comentariul tau este foarte indreptatit, realist si bine intentionat, aprob ceea ce spui.
@Lotusul - Intr-adevar am postat un text deschis, scurt din purul motiv ca subiectul este unul care, daca nu il tratezi stilistic si generalist, risti sa il dezvolti in directii si pe teme complexe.
RăspundețiȘtergereTe felicit pentru forta de a gasi cauze și iti multumesc pentru completari, multe din ele sunt de noutate si intregesc tabloul schitat de mine.