joi, 7 octombrie 2010

File de jurnal

Te-ai înfășurat în viziunea zilei de mâine și treci pe stradă prăfuind în neștire terasele și magazinele. Crezi în ceva până când gândul se topește prin porii sinapselor și se scurge în emoții care te pietrifică. Aștepți și crezi, ai un fel de speranță care acoperă toamna cu gingășii din copilărie însă știi că nu este îndeajuns. Vezi oameni transfigurați, transparenți și străini înșfăcați de cotiturile străzilor, împinși între pereții caselor sau subțiați în silueta textilă prin ascensoare nesigure, urcați mai aproape de cerul înnorat. Lumi peste lumi de sticlă fierbinte se rostogolesc în bulevarde comune, arcuindu-se sferic în mijlocul mulțimilor, ca un fel de zăpadă bătătorită de zei și prin care pești gigantici, preistorici își jelesc oasele străbunilor. Astepți cu mâinile în buzunarele vechi, cu vârfurile degetelor atingând fragmente minuscule de pâine, aștepți un fel de vânt precum cel din porturile de altădată, un vad de miros de rufe uscate și de mirodenii.

2 comentarii:

  1. Imi place mult genul acesta de lectura.
    Cred ca este vorba despre un om care traieste acum cu griji pentru ziua de maine,a avut o viata buna pana la un moment dat cand nu-i mai ramane decat sa-si hraneasca spiritul cu amintiri legate de copilarie.Asteapta si inca spera la clipe frumoase,poate traite candva.Crede in schimbare desi realitatea il contrazice.
    Asta este doar una dintre interpretari...
    Nu stiu daca am intuit bine povestea,dar cert e ca profunzimea acestei scrieri m-a uimit,este 12:43 AM si eu am ramas aici la tine,nu pot sa ma desprind.
    Chiar imi place!
    Bravooo tie!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intuitia ta este una favorabila realitatii interioare. Cred ca fiecare varsta are o magie proprie iar trecutul trebuie lasat sa straluceasca atat timp cat mai are puterea.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării înainte de publicare.