Dragostea mea

Dragostea mea este strigătul din fiecare noapte, la ceas târziu când clavicula iubitei nu ocupă spaţiul şi forma pernei de alături. Dragostea mea este acel val de sânge năvalnic care vuieşte prin vene în căutare de anotimpuri, dragostea mea este jumătate din raţiunea de a fi pentru acest lut, formă şi suflet, precum este un copac coroană şi rădăcini. Dragostea mea este adâncul cel mai adânc decât oceanul când ceruri se scufundă în taina apelor de noapte şi nuferi albi cuprind Luna în veşnic cântec de viaţă.

Dragostea mea este toată inima care a mai rămas să bată la porţile vechi de lemn uitat de timp sau luntrea care a călăuzit sufletele la malul promis când lumile noi, rând pe rând s-au uitat în istorii nescrise. Dragostea mea este dorul pe care nu pot să îl strâng în suflet niciodată şi nici năvod nu am pentru neliniştea lui care izbeşte tâmpla şi pieptul ca un răsărit de mare.

Dragostea mea este tot ce am vrut să am vreodată, cuvânt abia şoptit ca un ecou pe buzele mele, pe buzele ei, de mamă si iubită.